6 august 1945 atacul atomic de la Hiroshima

Bomba atomică nu este o armă ca altele: ea transformă idealul – de tip clausewitzian al războiului absolut – în ameninţare concretă de distrugere.Herve Couteau-Begarie

Pe 6 august 1945, la ora 8:15 a.m.,în timpul celui de al doilea război mondial, Statele Unite au lansat o bomba atomica  asupra orașului  Hiroshima din Japonia.

Aproximativ 140.000 de persoane au fost ucise sau au murit după câteva luni, atunci când bombardierul american B-29 „Enola Gay”a  bombardat Hiroshima.

Trei zile mai târziu, aproximativ 80.000 de oameni au murit după ce Statele Unite au bombardat, de asemenea orasul japonez Nagasaki.

Cea mai mare parte a acestor orase a fost pur si simplu incinerata in urma exploziei,impreuna cu zeci de mii de oameni…

Japonia a capitulat la 15 august,atfel luand sfarsit  al doilea război mondial.

Japonia este ţara de pe Terra, bombardată cu cea mai sofisticată armă a secolului XX, bomba atomică. Oraşele Hiroshima şi Nagasaki au devenit simboluri ale păcii. Aici se găsesc singurele două „parcuri ale păcii” din lume aflate pe locul unde, în vara anului 1945, undeva, deasupra, la peste 500 m altitudine, au explodat bombele atomice. Japonia este, probabil, acum, una dintre cele mai paşnice ţări din lume, o ţară care ştie să preţuiască pacea şi lumina, pentru că a văzut cu ochii naţiunii sale ce înseamnă războiul şi întunericul. Nu doar Hiroshima şi Nagasaki au avut de suferit ca urmare a războiului. În Japonia şi bombardamentele neatomice, peste 200 la număr, au distrus în repetate rânduri şi alte oraşe şi au ucis oameni. În topul listei se află bombardamentul cu bombe incendiare din 10 martie 1945, iar dezastrul a lăsat în urmă peste 88.000 de morţi şi aproape 270.000 de clădiri distruse în oraşul Tokyo. Şi alte ţări „au avut parte” de bombardamente de amploare, în preajma şi în perioada celui de-al doilea război mondial. În Germania, în urma bombardamentului asupra oraşului Dresda, din 13 februarie 1945, s-au înregistrat între 130.000-300.000 de morţi. Bombardamentele clasice, încediare sau atomice nu s-au încheiat odată cu cel de-al doilea război mondial. Au mai fost, dar de mică amploare, în care s-a folosit, de exemplu, DU (DEPLETED URANIUM) în Irak, în anul 1990, care a avut impact asupra irakienilor, dar şi asupra trupelor americane prin puternicele radiaţii emanate. Dacă în urma unor asemenea bombardamente, cu toate distrugerile provocate de explozii nimicitoare ale bombelor, au supravieţuit oameni în zonele lovite, nu acealaşi lucru se poate afirma despre atacurile nucleare din 6 şi 9 august 1945, când S.U.A. a lovit nuclear oraşele Tokyo şi Nagasaki. După cum bine este ştiut, în ziua de 6 august 1945, un avion de tip B 29 „ENOLA GAY” pilotat de conolelul Tibbets, a survolat Hiroshima şi a lansat de la o altitudine de 9000 m, ora locală 8.15, o bombă de 4.500 kg, supranumită „Little Boy”, bomba atomică pe bază de Uraniu 235. Aceasta, ajunsă la o altitudine de 580 m, a detonat o încărcătură echivalentă cu aproximativ 15.000 de tone de trinitrotoluen. În urma exploziei, oraşul a fost distrus, murind instantaneu circa 70.000 de oameni. Cea de-a doua bombă atomică lansată în Japonia a fost purtată spre destinaţie de acelaşi tip de avion B 29, numit „Bock s Car”, pilotat de maiorul Sweeney, aceasta fiind o bombă cu plutoniu de 5 tone, supranumită „Fat man”. De data aceasta, ţintele erau oraşele Kokura şi Nagasaki, la alegerea pilotului. Şansa a fost de partea oraşului Kokura, deoarece, deasupra oraşului, condiţiile atmosferice erau nefavorabile lansării bombei, aşa că pilotul hotărâşte efectuarea atacului atomic asupra oraşului Nagasaki. Puterea de distrugere a celei de-a doua bombe era echivalentă cu aproximativ 20.000 de tone de trinitrotoluen. Bomba, lansată de la o altitudine de 9 000 de metri, a explodat deasupra oraşului la aproximativ 500 m altitudine şi s-au înregistrat aproximativ 40.000 de morţi instantaneu, dintr-un total de 270.000 de oameni estimaţi că s-ar fi aflat în oraş în acel moment. La baza funcţionării celor două bombe atomice a stat reacţia de fisiune a nucleelor de uraniu, reacţie care provoacă o uriaşă cantitate de energie, dar şi radiaţii. Aceste radiaţii au produs alte mii de zeci de victime până în zilele noastre. Ca urmare a degajării unei uriaşe temperaturi în urma exploziilor celor două bombe atomice, multe victime s-au „evaporat” în globurile fierbinţi ale exploziilor. Datele exprimate în cifre (pierderile) nu sunt precise, deoarece nu a existat nici o evidenţă clară a persoanelor aflate în cele două oraşe. Evidenţele populaţiei au ars în flăcările exploziilor. Pentru oraşul Hiroshima, lista numelor celor care au fost omorâţi de bomba atomică se află în faţa muzeului – Cenotaphului – ridicat în memoria victimelor. Lista conţinea, în anul 2003, un număr de 231.920 de nume. Pe această listă, sunt trecute toate persoanele care au acceptat acest lucru şi au fost iradiate de bombele atomice, direct sau indirect. Se apreciază că până la sfârşitul anului 1945 numărul deceselor cauzate de explozia bombei atomice lansată asupra Hiroshimei a fost de 140.000. Pentru oraşul Nagasaki, această listă conţine 131.885 de nume din care aproximativ 74.000 de persoane şi-au pierdut viaţa până la sfârşitul anului 1945. Clădirile în Hiroshima şi Nagasaki a fost distruse aproape în totalitate, rămânând în picioare doar câteva clădiri construite din beton. În mod miraculos, au existat supravieţuitori afaţi foarte aproape de hipocentrele celor două explozii, dar care se aflau, din fericire, în subsolurile unor clădiri din beton. „Motivaţii şi justificări americane” „Cred că era necesară utilizarea unei bombe atomice, dar a doua trebuie evitată. Eu cred că Japonia ar fi capitulat oricum.” Hans Bethe – fizician Se apreciază că, dacă lansarea bombei atomice de la Hiroshima ar mai putea avea o explicaţie, cea de la Nagasaki a fost un act gratuit. După estimările speciliştilor militari americani, luarea deciziei de lansare a bombelor atomice a fost determinată (justificată) de trei factori: 1. Dorinţa americanilor de a limita pierderile armatei S.U.A., încercarea de a obliga Japonia să capituleze; 2. Dorinţa Americii de a-şi asigura superioritatea în faţa U.S., care urma să intre în război împotriva Japoniei la trei luni după capitularea Germaniei; 3. Dorinţa americanilor de a utiliza bomba atomică împotriva unei ţinte reale şi de a măsura efectele sale. Japonia nu capitula, deşi se afla în imposibilitatea de a mai lupta, lipsindu-i muniţiile, carburanţii, fabricile de armament. Incredibil, populaţia civilă era educată să lupte cu suliţe de bambus, unii recruţi erau instruiţi să arunce tancuri în aer în misiuni de camicaze. Cu toate acestea, Japonia insista să nu capituleze, ar fi luptat până la ultimul soldat şi civil. Istoria celor două bombe atomice se închie odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi tot acum se încheie istoria razboiului pentru japonezi sau cel puţin luptele directe, dar japonezii au mai avut de suferit de pe urma războiului şi după semnarea păcii. Dacă istoria celor două bombe atomice se termină odată cu sfârşitul războiului, nu este lipsit de importanţă să cunoaştem istoricul bombei atomice. Istoric al bombei atomice: MOTTO „…Nu există nimic altceva decât atomi şi vid.” Democrit Cu 400 de ani înaintea erei noastre, Democrit a descoperit atomul. Teoria referitoare la atom, „Atomii sunt particule eterne, simple şi impenetrabile, diferite unele de altele numai prin formă, poziţie şi mişcare constituind baza universului”, a dominat legile fizicii până la sfârşitul secolului al XIX-lea, în anul 1896, când Antoine Henri Becquerel descoperea propietatea atomilor de uraniu de a emite raze, adică „radioactivitate”. Aşadar, materia poate să emită energie. Mai târziu, studiind radioactivitatea, Albert Einstein îşi dă seama că a distruge cea mai mică părticică a materiei înseamnă a elibera o imensă cantitate de energie. Folosind această descoperire, oamenii de ştiinţă au făcut cunoscut puterilor militare angajate în război faptul că se poate construi un nou tip de bombă. Au început cercetările, în acealaşi timp, în Rusia, în Germania, şi în Japonia, dar, deoarece conducătorii militari ai acestor state consideră că nu sunt prea multe şanse de a reuşi acest lucru înainte de finalizarea războiului, nu au acordat suficiente fonduri, iar toate aceste cercetări nu au dus la un rezultat viabil. Dar americanii, realizând „valoarea distructivă” şi „noutatea”, au continuat cercetările, cheltuind sume mari de bani, construind adevărate uzine pentru obţinerea uraniului şi a plutoniului necesar bombelor atomice. Cercetările americanilor se finalizează prin crearea primei bombe atomice, testată în ziua de 16 iulie 1945 în statul New Mexico, în apropiere de Alamogorodo. Testul a fost considerat un „succes”. Materialul radioactiv produs era suficient pentru a asambla încă două bombe atomice până la sfârşitul lunii iulie 1945. Acestea au fost transportate sub formă de părţi componente pe insula Tinian, aici au fost asambalate şi pregătite pentru lansare. Oraşul Hiroshima, astăzi În explozia bombei atomice, şi-a pierdut viaţa şi primarul de atunci al Hiroshimei, şi majoritatea lucrătorilor oficiilor primăriri şi ai prefecturii. Au fost distruse toate facilităţile oraşului, drumuri, căi ferate, linii de tramvai, liniile de comunicaţii, sediile unor instituţii de poliţie, justiţie, mass-media, fabricile, magazinele, într-un cuvânt – totul. Nu mai exista nimic. Acţiunile de organizare a oraşului (construcţie) au fost preluate de trupele sosite în oraş, în ajutor, din localitatea Kure, aflată la 20 km distanţă. Munca de reparare şi de curăţare a fost efectuată de soldaţi. La aproximativ o lună după explozie, au început să se întoarcă în oraş supravieţuitori. Nu existau locuri de muncă, mâncare, apă etc. S-a spus că în Hiroshima nu va mai putea locui nimeni timp de 70 de ani. Din fericire, spre toamnă, au început să apară florile şi iarba, iar unii copaci arşi, consideraţi „morţi”, au înfrunzit, dând o speranţă de viaţă supravieţuitorilor îngroziţi de soarta lor viitoare. Copiii din şcolile primare fuseseră evacuaţi în localităţile din jur. Reîntorşi în oraş, majoritatea aveau să descopere că au râmas singuri pe lume. În februarie 1946, are loc o şedinţă la care reprezentanţi ai cetăţenilor, având diferite profesii, fac propuneri pentru reconstruirea oraşului distrus. Atunci s-au pus bazele de pornire a reconstrucţiei oraşului. Malurile râurilor au fost transformate în parcuri cu copaci stufoşi, fosta zonă centrală a fost transformată în faimosul „Parc al Păcii”, s-au construit clădiri înalte, maiestoase şi lucioase care împodobesc străzile din zona centrală. Este o adevărată feerie de culori noaptea. Hiroshima, astăzi, este unul dintre cele mai moderne şi mai bine organizate oraşe din Japonia, cu bulevarde largi, cu multe parcuri, copaci, flori. La prima vedere, este un oraş vesel, dar aproape pe orice stradă se pot vedea „umbrele bombei atomice”, statui, monumente sau plăci comemorative. Este acum o plăcere să colinzi străzile Hiroshimei, să-i priveşti florile şi aranjamentele, pe care, cu siguranţă, le vei găsi numai şi nimai acolo. E o frumuseţe renăscută din cenuşă care îţi dă atâta încredere în capacitatea omului de a lupta pentru frumos, pentru viaţă. Cifrele statistice şi text adaptat, din „Pace şi lunimă”, Hiroshima-Nagasaki.

Reclame

2 gânduri despre “6 august 1945 atacul atomic de la Hiroshima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s