Ne cercetăm, o Tată,
ne facem analiza
Dar singuri nu o facem;
dorim să-Ţi pui, Tu, viza
Prin Duhul Sfânt voim
să-Ţi prezentăm raportul
Căci El ne întreţine
credinţa şi efortul.

A mai zburat un an
în spaţiul veşniciei
Şi nu ştim câţi avea-vom
în lumea pribegiei.
Dar flacăra speranţei
ne dă elan spre stele
Putem să depăşim,
cu Tine, ceasuri grele.

Privind, acum, în urmă
la anul îngropat
Mult regretăm, Părinte
c-ades’ Te-am întristat
Nu-ntotdeauna slujba
încredinţată nouă
Avut-a prospeţimea
sublimă, ca de rouă…

Şi nu întotdeauna
răspuns-am la chemare
Când fost-au de făcut
lucrări în depărtare
Ne-a prins comoditatea
şi ne-a ţinut legaţi
Parc-am uitat ce sarcini,
ce jug au unii fraţi.

Puteam să uşurăm
mai multe suferinţe,
Să dăm mai mult alin
zdrobitelor fiinţe
Dar ne-a învins uitarea
şi dorul de vacanţe
Şi-aşa, în mulţi, murit-au
superbele speranţe.

Mai mult se cuvenea
să-mbrăţişăm pe fraţi,
Să-ncurajăm pe-acei
ce fost-au deprimaţi
Dar ne-a încorsetat
a nepăsării stare
Şi nu am fost nici harnici,
nici veseli în lucrare…

Şi nu destul am plâns
că mulţi spre iad aleargă,
Că mulţi adulţi şi tineri
păşesc pe calea largă
Am fost interesaţi
mai mult de-a noastră stare
Şi-am neglijat pe-acei
ce nu ştiu de salvare.

Cu-adâncă umilinţă
ne recunoaştem starea:
Puteam face mai mult
să-Ţi avansăm lucrarea,
Puteam în misiune
mai mult să ne-angrenăm
Cuvântul sfânt al vieţii
mai mult să-l semănăm.

Cântarul Tău e drept,
măsurătoarea-i dreaptă
Azi ne găseşti uşori
şi ne grăieşti în şoaptă:
„Copiii mei iubiţi
în anii următori
Lucraţi mai cu elan
nu doar de sărbători,

Ci-n fiecare zi
strângeţi comori divine
Şi alinaţi necazuri,
dureri, nevoi, suspine
Şi-aduceţi rod bogat
la tronul îndurării
Chiar de v-ar asalta
talazul încercării.”

Ce bun ai fost cu noi
şi n-am fost la ’nălţime
Căci uneori Ţi-am dat
doar murmure, micime!
Ne cerem, azi, iertare
din inimi care plâng
Tu poţi înflăcăra
elanuri ce se sting.

Mai mult vrem să muncim
în anul care vine
În via Lui Isus
cu stările-i divine,
Să-Ţi prezentăm bilanţ
mai bun ca cel de-acum
Să-Ţi dăm mai mult onor
cu zâmbet şi parfum.

Ne-ncredinţăm voioşi
în braţele-Ţi vânjoase
Că-n zilele ce vin
iar fi-vor stări noroase
Şi iar ispititorul
ne va întinde-o tavă
Cu dulciuri, prăjituri
în care e otravă…

Dar paza-Ţi părintească
va fi cu noi mereu
Să ne călăuzească
pe-a Cerului traseu
Vom sta doar lângă Tine
orice ar fi să vină
Căci ne conduci spre slava
din veşnica Grădină.

George Cornici / 28 Decembrie, 2009